Asculta-ti inima!

Dor de white Christmas

Raspunsul ei - Tandretea unui gand

Vesnic cersim ani si-ntelepciune aleasa,
Ne razvratim, ne plangem de nimicuri
Si inca nu-ntelegem ca fara de iubire,
Timpul nu se-ntoarce din noi si din apusuri!



Dragostea-i unica vecie data noua,
Simtim fara sa-ntelegem gingasia-i aleasa
Si daca o sa-mi iei si sufletul din roua,
Tot m-as scula din moarte ca sa-ti fiu mireasa!

Autoare celebra-N R

Raspunsul ei - Tandretea unui gand...

Mihai Eminescu scria in una din scrisorile sale din 10 septembrie 1879:

’’Un lucru stiu si voi hotarât: sa fii a mea si pentru totdeauna. Nici nu îmi pot închipui alta viata decât în apropierea ta si numai sub conditia aceasta voi în genere sa traiesc”

Am pornit acest blog din dorinta de a fi mai aproape de tine, de vise, de poezie. Satula de mizeria zilnica care ma inconjoara, cuvantul a devenit singura forma de evadare dintr-un spatiu ostil, neinteles! Incet, incet am crezut ca nu voi gasi ragazul de a-ti scrie, dar asa cum ai spus dragostea si dorul pot schimba multe in viata unui om, uneori chiar si destinul sau...!

Sub povara gandurilor...

Sursa: photo.net

Raspunsul ei - Romanta de seara..

Nu cunosc acest metal al sufletului, stiu doar ca este alcatuit din vesnicii! Citesc poezia ta, gandindu-ma la Verlaine. Ar fi fost fericit sa descopere ca are un continuator prin tine, prin poezia ta intre rugaciune si blestem! Uneori suntem prizonierii fricii de schimbare. Apoi asteptam totul sa vina prea usor, fara sacrificii sa luam recompensele pe care ni le ofera viata! De ce am asteptat atat?

Am inteles prin culoarea sufletului tau, una dintre cele mai importante practici spirituale: a lasa lucrurile asa cum sunt, fara interpretari, fara infrumusetari, fara judecata. Suferinta mea se naste din refuzul de a accepta si binecuvanta viata, exact asa cum este ea acum. Apoi, pe zi ce trece inteleg ca esti permanent langa mine ca o romanta de seara!

Tac si ascult!

Sursa aici

Raspunsul lui - Mineralele sufletului meu

Cu totii avem o structura a sufletului, un arhetip dat de nestiut, un schelet pe care asezam bucuriile si ocarile vietii, un algoritm pe care se spijina imensa si complicata ecuatie a existentei! Acest utilaj de o complexitate infinita care probabil nu va fi pe de-a-ntregul explicat niciodata este sufletul, iar mineralele sufletului meu sunt onoarea si loialitatea.

Fara ele eu nu pot exista, mi-as pierde sinele si pe mine insumi in haul gheenei si focului vesnic. Orice as intreprinde, de factura morala sau mai putin morala, chiar sora cu rusinea, mai devreme sau mai tarziu voi reduce totul la muntele de onoare si farama sfanta de loialitate. Aproape sunt ca niste limite in calea de o forta oribila a raului general-universal, iar fraza ca binele invinge intotdeauna nu este o utopie cum zic unii si nici un concept depasit al timpului modern, ci pur si simplu reprezinta scopul Vacumului terestru si extraterestru de a exista si evolua. Din pacate insa pentru o mare parte din noi aceste minerale sunt pe cale de disparitie sau chiar lipsa, de aceea trebuiesc completate urgent, carentele sufletului reprezentand boala care usor, usor ne duce spre moarte interioara care din punctul meu de vedere este echivalenta cu moartea exterioara sau carnala.

In concluzie, care sunt mineralele sufletului tau?

Raspunsul ei - Ce fericiti...!

Am scris aseara tarziu in noapte cateva randuri, apoi m-am gandit ca ar fi mai bine sa pun aceasta poezie la care tin foarte mult "Ce fericiţi am fi-mpreună" ! A fost scrisa de Al. Vlahuţă in 27 iunie 1887, o adevarata traire si simtire omeneasca!

Noi nu ne-am spus-o dar, vezi bine
Că ne iubim; şi ochii tăi
De mult aşteaptă de la mine
Să spun cuvântul greu dintâi.

Când ne-ntâlnim, e-o fericire,
Ce-am fost dorit-o amândoi;
Nu-i limba-n stare să înşire
Din ochi câte ne spunem noi! ...

Se sorb, adânci şi însetate,
A noastre lacome priviri,
Acelaşi gând şi dor ne-abate,
Aceleaşi tainice porniri.

Ş-atâta ţi-i de înţeleasă
Cerşirea ochilor mei trişti,
Că te roşeşti, ca o mireasă,
Clipeşti, nervos buzele-ţi mişti ...

Şi dulce-mi caţi o dezmierdare,
Pe-ascuns un zâmbet îmi trimeţi:
În noi, întunecat, tresare
Misterul veşnicei vieţi.

O, ne-nţelegem de minune,
Cu cât ne întâlnim mai des,
Şi, totuşi ne sfiim a spune
Ce fiecare-am înţeles.

De rămânem singuri vrodată,
Stăm muţi, cu ochii în pământ.
Tu parc-aştepţi înfiorată,
Eu în deşert mintea-mi frământ ...

De ce nu vrei ? ... Mai lesne-ţi vine
Să-mi faci tu cale la-nceput:
Apropie-te blând de mine
Şi-ntinde-mi mâna s-o sărut.

Din vraja dulcilor ispite
Nemaicătând să te abaţi,
Ne-om pomeni, pe negândite,
Ca de când lumea-mbrăţişaţi.

La ce vrei să se risipească
Atâtea visuri în zadar?
La ce comoara ta firească
Să ţi-o îngropi, ca un avar? ...

Acum ţi-i inima fierbinte,
Frumoasă eşti, iubită eşti ...
Ce mai aştepti, aşa cuminte,
Şi-n taină singură tânjeşti?

Nu simţi cum prinde să te-mbete
Tăria-nfrăntelor dorinţi ?
Nu vezi cum arzi de sfânta sete
A sărutărilor fierbinţi? ...

Îndemnul tinereţii tale
Ascultă-l - cât e de-nţelept!
Cu-atâta dor îţi cat în cale!
E-atâta timp de când te-aştept! ...

Ce fericiţi am fi-mpreună ! ...
Ne-am alinta, ca doi copii.
Acu ni-i vremea, numai bună,
De dezmierdări, de nebunii! ...

O, vino, fă ce vrei din mine,
Stăpâna vieţii mele fii,
Reintoarce-mi vremile senine,
Comoara de copilării! ...


Românul, an XXXI, nr 26, 27 iunie 1887

Chinul revelatiilor si tandretea

Stau acum sprijinit de-o margine de lume si-mi descriu moralitatea emotiei, privind stralucirea revelatiei si a prieteniei. Pare inuman cat sentiment si cata iubire exista printre noi si in noi, care asemeni materiei negre din vidul universal care compune in mare parte trupul si sufletul infinitului ne inconjoara intr-o inlantuire de trairi fierbinti si care, in mod absolut identic, sunt invizibile ochiului uman si neantrenat mult prea adaptat epocii moderne si superficiale, dar..ce vina are ochiul? Un sublim organ ce ne ajuta si el cum poate; sufletul insa este in totalitate inadaptabil si pentru a simti curgerea dragostei prin venele sale rosii ca focul trebuie mai intai sa il detii. De aceea numai cei ce-l detin pot simti cu adevarat iubirea si o pot culege de peste tot, inclusiv din propriile nazuinte si sperante..

Analogia cu materia neagra omniprezenta nu este intamplatoare, caci amandoua sunt pretutindeni si nicaieri, le poti folosi si simti sau poti trai in haosul ignorantei si al urii, le poti vedea sau iti pot fi pe vecie ascunse. Atat de aproape si totusi atat de departe..

Cei care au fost onorati de Dumnezeu sa aiba un suflet curat vor lega intotdeauna prietenii pe intreaga durata a vietii, iar de cele mai multe ori nici macar ei nu sunt constienti de acest lucru si de asemenea cei care stiu nu-si pot explica. Dar cum poti explica nesfarsitul, plenitudinea, infinitul, iubirea? Nu poti, de aceea Tu, norocosule care te aflii in aceasta categorie de oameni pe cale de disparitie fii recunoscator pentru darul tau divin, iar Tu, cel care nu te aflii esti oricand binevenit, caci a impartasi cuiva dragostea ta se poate numi cu adevarat implinire sufleteasca, iar cand aceasta dragoste iti este impartasita inapoi se poate numi miracol!

Multe actiuni si repere pot contine frumos si buna intentie, dar fara ingrediente ca tandretea si gingasia ele nu pot atinge forma perfecta. Tandretea reprezinta eleganta emotiei si a sentimentului suprem, dragostea; reprezinta forma ideala de a face pe cineva sa inteleaga ca il iubesti sau ca-i oferi dragostea ta; tandretea desavarseste sentimentul asa cum lacrima pe un obraz alb desavarseste emotia oferind celuilalt siguranta intentiei si sinceritatii lui.

De multe ori sinceritate pura este confundata cu vulnerabilitatea propriei persoane si propriului suflet in fata celorlalti, chiar si a ta, cititorule, dar nu contine adevar aceasta superstitie suspicioasa, ci doar o scuza saraca in forta a celor care nu detin suflet si tandrete, dar mai ales a celor macinati continuu de invidie! Candva ma rugam pentru suferinta lor aproape incurabila, dar acum ii chem sa citeasca si mai ales sa asculte clinchetul nepamantean al gingasiei iubirii! De ce? Nu stiu, dar in timp ce caut acest raspuns va dau altul: umanitatea se aduna adeseori in vortexuri ale luminii sau ale intunericului, se comaseaza intr-un punct, tinde spre o anumita concentricitate aproape inconstienta, iar acum a venit vremea ca si noi, ultimii supravietuitori ai holocaustului iubirii tandre si a prieteniei eterne sa strangem randurile, inarmati cu arma culturii care este litera si cu arma dragostei care este sinceritatea!

Tandretea, o poezie a iubirii...